Poți edita numai poveștile trimise de tine!

Trebuie sa iti scrii parerea!

19 June 2018
330
Dr. Bogdan Smeu explică de ce nu funcționează întotdeauna dietele

De obicei, după ce ne hotărâm unde plecăm în concediu, ne gândim și că parcă am vrea să mai dăm jos câteva kilograme ca să ne bucurăm într-adevăr de o baie de soare, nu să ne pitim pe sub haine și umbrele pe plajă. Așa că începem să ținem cure de slăbire destul de drastice, al căror efect este de scurtă durată și de multe ori dezamăgitor, pentru că toată greutatea pe care am dat-o jos se întoarce, ba chiar cu alte kilograme în plus.

Prima și cea mai frecventă greșeală pe care o facem în momentul în care începem un regim este aceea că ne înfometăm. În felul acesta avem impresia că dacă ne obișnuim organismul cu mai puțină mâncare vom scăpa și de kilogramele nedorite mai repede. Efectul este unul de scurtă durată pentru că după ce eliminăm o parte din surprusul ponderal, metabolismul încetinește pentru a menține substanțele nutritive pe care le avem în organism. În acest sens, e posibil să fie nevoie să mărim numărul de calorii consumate după ce oprim dieta pentru a impulsiona astfel metabolismul să funcționeze la capacitate maximă.

O altă greșeală frecventă este aceea că apelăm la diete în care eliminăm complet carbohidrații, lipidele sau glucidele, elemente de care corpul nostru are nevoie în mai mică sau mai mare măsură. De exemplu, dietele sărace în carbohidrați nu pot fi ținute pe o perioadă îndelungată, de aceea rezultatele dietei se întorc, de cele mai multe ori, împotriva noastră. Indicat este să apelăm la specialiști în momentul în care dorim să scădem în greutate, deoarece regimurile alimentare nu sunt o soluție universală pentru slăbit, iar de cele mai multe ori avem nevoie de o schemă personalizată dacă dorim ca rezultatele să se mențină în timp. Și trebuie să fim și conștienți că aceste regimuri devin de fapt un stil de viață, prin urmare dacă ținem o dietă pe o perioadă scurtă, este normal ca în momentul în care ne întoarcem la vechile obiceiuri alimentare să revenim și la vechea greutate. Trebuie să avem un regim de viață, să obișnuim organismul cu alimente sănătoase și, bineînțeles, să nu uităm să facem mișcare.

„Șansele de a slăbi cu o dietă și de a menține apoi greutatea sunt în general foarte mici: atâta timp cât pacientul ține dieta, o să scadă în greutate; în clipa în care o întrerupe se pun de obicei mai multe kilograme. Se cheamă efectul yo-yo, iar majoritatea pacienților trece prin această dezamăgire. Trebuie știut că următoarea cură de scădere în greutate nu va reuși să aibă aceleași efecte. La nivel mondial sunt facute statistici pe milioane de oameni care au încercat cure de slăbire și, din păcate, undeva la 3% reușesc să se mențină odată ce au slăbit câteva kilograme.” a declarat dr Bogdan Smeu, medic specialist în chirurgie generală și chirurgie metabolică, Ponderas.

Acest fenomen yo-yo are efecte negative nu numai aspectului fizic, ci și asupra sănătății. Țesutul adipos va crește foarte mult și va produce astfel predispoziția unor alte afecțiuni precum creșterea tensiunii arteriale, complicații cardiovasculare, prediabet și chiar diabet zaharat de tip 2. Acesta a fost și cazul unui pacient al spitalului Ponderas, Florin Jecu. Florin a reușit să slăbească 40 de kg cu o dietă, însă după ce a întrerupt dieta s-a îngrășat din nou, dar de data asta 60 de kg – ceea ce este considerabil mai mult. Ulterior, când a încercat din nou să scadă în greutate cu ajutorul dietelor, acestea nu au mai dat același rezultat.

În cazul în care o persoană supraponderală nu poate să slăbească sub nicio formă, e mai mult decât indicat să consulte un medic specialist pentru a investiga dacă nu cumva există o problemă metabolică, mai ales că există posibilitatea de a dezvolta afecțiunile amintite mai devreme.