Dupa operatia de chirurgie bariatica, unii dintre pacientii metabolici aleg sa retuseze, cu ajutorul medicului estetician, anumite zone ale corpului care au suferit modificari in urma procesului de slabire. Acest tip de interventii poarta denumirea de operatii reconstructive.
Operatiile reconstructive sunt procedee minim invazive, astfel ca nu sunt dureroare nici in timpul operatiei, nici dupa aceasta, iar riscurile sunt mai mici decat in cazul operatiilor estetice clasice. In afara de operatiile la sani, unde e nevoie de anestezie generala, restul interventiilor (abdomen, picioare, fese, brate etc) se pot face cu anestezie locoregionala, asadar pacientul se poate bucura de o recuperare mult mai rapida.
Cu ajutorul interventiilor reconstrutive, pacientii elimina excesul de piele care ramane in urma kilogramelor pe care le-au dat jos. Cu toate astea, interventiile reconstructive sunt optiunea fiecarui pacient, nicidecum o operatie obligatorie post operatiei bariatrice.
Dr. Rodica Crutescu mentioneaza ca este ,,foarte important de retinut faptul ca operatiile de reconstructie se pot face la distanta fata de incizie. Adica, de exemplu, la brate, incizia se face in partea de sus, dar prin acea incizie se pot rezolva inclusive problemele de la nivelul cotului. Acest lucru se poate face prin lipoaspiratie. Dupa lipoaspiratie, pielea care atarna se ridica si se fixeaza prin fixarea fasciei pe muschi’’.
Totodata, trebuie stiut ca operatiile reconstructive nu se fac in procesul de slabire al pacientului, ci abia in momentul in care variatiile in greutate nu sunt mai mari de 3 kg pe luna. ,,De regula, le recomandam pacientilor sa inceapa aceste reconstructii abia dupa 1 an, 1 an si jumatate de la interventia de chirurgie bariatrica’’, adauga Dr. Crutescu.
Pacientii opteaza singuri pentru zonele corpului pe care doresc sa le remodeleze. Noi ii ajutam in alegerea lor si le explicam ce se poate face si ce nu si, mai ales, faptul ca nu se pot face toate operatiile odata. Sunt anumite etape care se stabilesc, in functie de partea de corp care se opereaza, iar aceste etape sunt stabilite si prezentate pacientului de catre medicul estetician. De asemenea, deciziile care se iau de catre estetician impreuna cu pacientul in privinta operatiilor de reconstructive sunt diferite, de la un pacient la altul, si tin cont de mai multi factori, cum ar fi depozitele de grasime initiale pe care pacientul le-a avut.
In ceea ce priveste recuperarea, in cazul operatiilor reconstructive, atat pentru bodylifting, cat si pentru abdominoplastie, aceasta se face in 7 zile. Aici ar fi de retinut faptul ca aceste procedee de chirurgie estetica urmeaza alti pasi in cazul persoanelor bariatrice, fata de clasicele operatii estetice la care recurg normoponderalii. Spre exemplu, la persoanele bariatrice, lipoaspiratia nu se face cu scopul de indepartare a excesului de grasime, ci de mobilizare a acestuia.