Investigaţiile înainte de o intervenție bariatrică

Pentru a putea stabili tipul de intervenție chirurgicală potrivit pentru tine, este necesară o evaluare medicală completă.

Evaluarea pre-operatorie este o procedură complexă. O echipă de medici specialiști va evalua starea ta de sănătate în baza unor analize de laborator, examene de imagistică medicală, probe respiratorii, consultații cardiologice, chirurgicale și pre-anestezice, dar și în funcție de dimensiunile corpului tău.

Toate aceste investigații durează aproximativ 5 ore și se efectuează în aceeași zi, urmând un plan extrem de eficient. Medicii îți recomandă să fii îmbrăcat lejer, pentru comfortul tău.

1. Analize de laborator

Ți se vor recolta o serie de analize de laborator necesare evaluării stării tale generale de sănătate.

Pentru a obține rezultate corecte pentru testele de glicemie, colesterol și trigliceride, este foarte important să nu fi mâncat sau băut nimic înainte de recoltarea sângelui.

Pentru examenul de urină (biochimie și sediment), recoltarea se face din prima urină de dimineață, într-un recipient de unică folosință. Recipientul se poate procura din spitalul nostru sau de la orice farmacie.

2. Osteodensitometria (DEXA)

Vei sta întins pe masa aparatului între sursa de raza X și detector (nici sursa și nici detectorul nu te ating). Detectorul de raze X se deplasează în dreptul regiunii interesate, fără durere, înțepături sau alt disconfort.

Dozele efective de iradiere sunt foarte scăzute. Doza de radiație primită este până la a 10-a parte dintr-o radiografie pulmonară simplă și câteodată e chiar mai mică decât radiațiile pe care le primești din mediul ambiant într-o zi.

Se va determina raportul dintre masa slabă/grasă, distribuția masei corporale (țesut adipos/masă musculară/masă osoasă), indicele osos și muscular (important pentru statusul metabolic).

3. Spirometrie

Pentru spirometrie se folosește un aparat numit spirometru ce măsoară ventilația pulmonară – practic modalitatea în care respiri și expiri. Investigația avertizează chirurgul și anestezistul asupra măsurilor pe care trebuie să le ia în cursul operației.

4. Consult cardiologic

Obezitatea implică frecvet mai mulți factori de risc major pentru bolile cardiovasculare – diabet zaharat, dislipoproteinemii, hipertensiune arterială, ateroscleroză, status protrombotic etc.

În cadrul programului de analize pre-operatorii, vei fi supus unui consult cardiologic riguros, care va stabili gradul tău de risc. Acest consult include o examinare clinică, ECG și ecocardiografie, care pot evidenția anumite afecțiuni cardiace de care nu știai, și care puteau fi mascate de simptomele legate de obezitate. Acestea necesită diagnosticarea la timp și un tratament adecvat înainte intervenției chirurgicale bariatrice.

5. Ecografia abdominală

Această investigație folosește un aparat cu ultra-sunete și furnizează în siguranță o gamă largă de detalii ale organelor abdominale. În timpul consultului, medicul se folosește de o sondă și un gel special pentru a analiza ficatul, colecistul, pancreasul, rinichii, splina, vezica urinară, prostata sau uterul și ovarele.

6. Endoscopia digestivă superioară

Consultul se face cu ajutorul unui endoscop – un tub subțire și flexibil care se introduce în esofag, stomac și duoden prin cavitatea bucală, fără a jena respirația. Endoscopul este dotat cu o cameră video cu ajutorul căreia medicul poate vedea toate detaliile anatomice și eventualele leziuni. Acestea pot fi fotografiate sau înregistrate și, în cazuri indicate de medic, se pot lua biopsii.

Pentru acest consult poți opta pentru sedare administrată intravenos pentru a diminua senzațiile provocate de manevrele endoscopice și de a suporta mai bine consultul.

După examinare, vei rămâne în salonul de așteptare între 30 – 60 de minute. În cazul în care ai ales să fii sedat, este obligatoriu să fii însoțit la plecarea din clinică și să evitați să conduci mașina timp de 24 de ore.

Înainte de investigație vei putea adresa orice întrebare medicilor, iar ei te vor ajuta să înțelegi și să alegi metoda optimă.

7. Tranzit baritat eso-gastro-duodenal

Se folosește un lichid care conține o substanță numită bariu, care face stomacul să devină vizibil pe radiografie. Veți sta in fața aparatului de radiologie, iar specialistul vă va da să beți aceasta substanță. Pe măsură ce bariul umple stomacul, se va putea vedea stomacul pe un monitor radiologic. Este posibil ca masă radiologică să se încline ușor în timpul testului, astfel încât bariul să umple toate porțiunile stomacului.

Este o metoda de diagnostic pentru hernia hiatală, leziuni sau îngustări, noțiuni de anatomie a stomacului, reflux gastric (afecțiuni ce pot fi corectate concomitent cu intervenția chirurgicală bariatrică).

8. Consult preanestezic

Consultul preanestezic are menirea de a evidenția informațiile privitoare la stadiul bolii și medicația pe care o luati la domiciliu.

Veți discuta cu medicul anestezist despre:
– antecedentele medicale ce ajută la managementul bolilor cronice pe parcursul anesteziei.
– antecedentele chirurgicale și anestezice ale pacientului ce vor indruma medicul anestezist spre anestezia cea mai potrivită pentru dumneavoastra și pentru intervenția chirurgicală la care sunteti supus.
– antecedentele alergice, ele trebuiesc în mod imperativ cunoscute.

9. Psihosomatică

Psihologia vine în sprijinul dumneavoastră și vă oferă, prin intermediul personalului medical specializat, consiliere și psihoterapie. Completează actul medical bariatric și are ca scop analizarea cauzelor psihoafective ale afecțiunilor.

Se desfășoară într-un cadru intim și complet confidențial.

10. Consultul chirurgical

Un chirurg din echipa pofesorului Cătălin Copăescu va evalua rezultatele tuturor investigațiilor preoperatorii și va întocmi un raport cu privire la starea dumneavoastră de sănătate în urma căruia veți primi o primă recomandare pentru intervenția chirurgicală potrivită pentru dumneavoastră.

Ulterior investigațiilor preoperatorii, veți participa la un seminar informativ de obezitate unde veți afla mai multe informații legate de acest tip de intervenții chirurgicale și veți primi recomandarea finală. La sfîrșitul seminarului, veți avea un consult privat cu profesorul Cătălin Copăescu pe baza investigațiilor preoperatorii.

Vă rog să țineti cont de următoarele aspecte:
1. Dacă aveți afecțiuni pentru care aveți tratament vă rog să îl administrați așa cum vă este prescris, dar cu puțina apă.
2. Dacă suferiți de diabet zaharat și aveți medicamente /insulină prescrise vă rog să le adminstrați la sfârșitul investigațiilor.
3. Vă rog să aduceți acte care precizează afecțiuni de care suferiți sau tratamente pe care le luați / le-ați avut.
4.Costul acestor investigații este de aproximativ 4.000 RON. În cazul în care medicul recomandă investigații suplimentare, costul se poate modifica.
5. Aceste investigații nu se pot efectua de femeile însărcinate sau de cele care alăptează.
6. Ponderas Hospital este singurul Centru de Excelență în Chirurgie Bariatrică și Metabolică din Europa de Est, având dublă certificare: europeană și americană, din acest considerent investigațiile preoperatorii se efectuează doar în centrul nostru.

Poligrafie (doar la indicaţia medicului anestezist)

Pentru pacienții cu risc de apnee de somn se va efectua, la indicația medicului anestezist, acest test care constă în montarea unui aparat pe brațul stâng, ce înregistrează pe timpul nopții calitatea somnului. Cei depistați cu apnee de somn trebuie să poarte, înainte de operație, un aparat dotat cu o mască care va atenua apneea de somn, iar calitatea somnului se va îmbunătăți.

 

FORMULAR DE PROGRAMARE




    Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL în legătură cu serviciile medicale solicitate.